AJOFM Sibiu organizează vineri, 16 octombrie 2009 Bursa locurilor de muncă pentru şomerii peste 45 de ani.
Evenimentul va avea loc la sediul AJOFM Sibiu din strada Morilor nr. 51 A, începând cu ora 11:00 şi în Mediaş, la sediul ALOFM din strada C. Brâncoveanu nr. 17, începând cu ora 09:00.
Până în acest moment şi-au anunţat participarea la bursă 18 agenţi economici ( 10 Sibiu şi 8 Mediaş ) ce pun la dispoziţie 205 locuri de muncă, din care 180 pentru persoanele fără studii superioare: confecţioner încălţăminte şi textile, tâmplar, agent asigurări, personal curăţenie, agent pază, bucătar, ospătar.
Pentru cei cu studii superioare, sunt disponibile 25 de posturi ca: inginer electronist, inginer calitate, director marketing, manager şi inginer mecanic.
