Cu o rată a şomajului de 7%, Iaşiul este unul dintre judeţele grav afectate de criza financiară. După ce CNP ( Comsia Naţională de Prognoză ) a estimat pentru această perioadă o rată a şomajului de 6.3%, valoarea reală este de 7% ( peste 21.000 de ieşeni fără locuri de muncă ).

Reprezentanţii AJOFM Iaşi susţin că estimările ţin de modul în care agenţii economici fac faţă crizei.

“Acestea sunt datele. Nu avem nici o estimare pentru urmatoarea perioada, dar datele sunt in functie de atitudinea agentilor economici. Deocamdata nu avem modificari majore in ceea ce priveste numarul disponibilizarilor colective anuntate de catre agentii economici”, Maria Cabalau ( director coordonator AJOFM Iaşi ).

Situaţia locurilor de muncă în Iaşi

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, oferta locurilor de muncă este mai săracă. Conform AJOFM Iaşi, cele mai multe oferte cu locuri de muncă sunt pentru cei cu studii medii sau pentru absolvenţii de scoli profesionale în confecţii, construcţii şi comerţ.

“Va fi organizata pe 25 septembrie bursa locurilor de munca. De la inceputul lunii septembrie ne vom ocupa de acest eveniment”, Maria Cabalau ( director coordonator AJOFM Iaşi ).

La nivel naţional, rata şomajului este de 6%, 550.000 de români neavând locuri de muncă. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, până la sfârşitul acestui an, numărul românilor fără loc de mună va fi de aproximativ 800.000.

Articole similare